Cum aducem inovatia in organizatie?


de Rodica Obancea – Executive and Team Coach și Dan Damian – Managing Partner App Center

Viitorul apartine celor care sunt creativi, inovatori, originali si au in acelasi timp abilitatea de a merge mai departe atunci cand creatiilor lor devin invechite, pasind intr-un nou ciclu de creatie.

Viitorul apartine celor care au capacitatea de a nu se limita la ceea ce au fost invatati si la ceea ce au trait pana acum. Ramanand in limitele intelegerii actuale a lucrurilor ne limitam singuri potentialul experientei noastre.

 

O conversatie pe aceasta tema am purtat impreuna cu cativa lideri din companii multinationale si antreprenoriale, in cadrul Comunitatii Liderilor Inspirati.

O perspectiva simpla despre inovatie in mediul organizational este ca in primul rand trebuie sa creezi spatiul pentru idei noi, inovatoare. Ai nevoie sa creezi un cadru in care oamenii sa faca cunoscute ideile pe care le au si sa primeasca sprijin pentru implementarea lor. Sunt organizatii care au implementat platforme de comunicare, in care orice angajat isi poate face publice ideile, apoi acele idei care sunt alese si sprijinite de cat mai multi oameni din interiorul organizatiei, merg mai departe, ajungand sa fie puse in practica. Totodata, aceasta abordare, arata cateva fenomene foarte subtile, care limiteaza inovatia si care ne trimit catre cultura organizatiei.  Nu sunt foarte multi oameni cei care au idei cu adevarat inovatoare si nu sunt foarte multi cei care au curajul sa le faca cunoscute sau chiar, un pas mai departe, sa construiasca un “business case” pentru implementarea lor.

O cultura organizationala care faciliteaza inovatia, ideile noi la toate nivelele, creativitatea, chestionarea “status quo-ului”, greselile, curiozitatea si experimentarea, poate fi una dintre cheile relevante pe acest subiect.

Provocarile si temele de reflectie pe care le vad eu aici sunt legate de:

  • Ce fel de structura organizationala ar trebui sa construim pentru a facilita o cultura a inovatiei?
  • Ce fel de stil de management ar trebui sa avem in organizatiei pentru a favoriza chestionarea, reflectia, curiozitatea, experimentarea, greselile?

De cele mai multe ori, ne dorim inovatia in organizatie daca se poate fara a schimba nimic din modul in care activam in organizatie. Ne dorim schimbarea dar fara sa se schimbe nimic.  Si este un paradox aici.

Schimbarile sunt legate de crearea unei viziuni impartasite de toti membri organizatiei, o viziune pozitiva, in imagini clare care sa ii inspire pe toti sa actioneze asa cum poate nu au mai actionat pana acum. Aceasta viziune va fi creuzetul, cadrul in care inovatia va apare. Viziunea aceasta va cere o noua structura si poate un nou mod de functionare in organizatie: noi procese care includ reflectia dupa actiune, care includ punerea in practica a lectiilor invate atat de lideri cat si de specialisti, procese de lucru care includ si permit chestionarea modului in care facem ceea ce facem sau care permit experimentarea, curiozitatea si greselile aparute pe parcurs. Colaborarea si spiritul de echipa sunt cele care stau la baza invatarii si inovatiei, deoarece invatarea este o disciplina de echipa. Dialogul devine astfel forma centrala de comunicare in interiorul organizatiei. Jocurile de putere nu isi mai au rostul, deoarece nu mai sunt permise si validate de membrii echipei, indiferent de nivelul lor.

A aduce inovatia in organizatie presupune sa faci loc unui mod nou de a conduce oamenii astfel incat acestia sa creeze servicii, produse, procese noi. Inovatia va schimba fundamental modul in care intelegem leadershipul – aduce intelegerea ca liderii sunt cei care creeaza cadrul potrivit pentru ca specialistii sa iasa cat mai mult in fata si sa lucreze cat mai mult impreuna. Provocarea va fi despre a vedea realitatea ca pe o sursa de oportunitati  de crestere si dezvoltare nu ca pe o sursa de obstacole si dificultati.

  • Isi pot ajuta liderii oamenii sa vada realitatea ca pe un mediu favorabil realizarii viziunii si nu ca pe o sursa de limitare?

Cateva idei “de luat acasa” pe aceasta tema sunt:

– existenta unui spatiu, fizic sau virtual, pentru adunarea ideilor din organizatie

– se poate crea o Bursa a ideilor, angajatii sa liciteze pe ele

– sa fie un Grup de sustinere, cei care contribuie cu idei au nevoie de multe ori de ajutor in a construi un “business case”

– critica ideilor sa fie inlocuita cu sustinere, provocare, apreciere, constructie pe acea idee

 

–  recompensarea persoanelor, atat pentru idei cat si pentru (post) implementare