Cum vinzi echipei o decizie de taiere de costuri


de Madi Radulescu
Nimanui nu-i place o veste despre o taiere de costuri.

 

Este ca si cum ti-ai pierde portofelul in ziua in care pleci in vacanta. Si cel care da vestea proasta esti chiar tu.
 
Cateva idei despre cum sa prezinti lucrurile in asa fel incat sa mentii focusul oamenilor tai si sa nu ii lasi “intr-o vale a plangerii”:
 
1. Pregateste-te foarte bine. Vor fi destule intrebari, nu vrei sa iti scape aspecte la care sa nu stii sa raspunzi producand astfel un efect si mai mare. In fond, reprezinti managementul si chiar daca nu ai luat tu decizia trebuie sa transmiti cu profesionalism punctul de vedere al conducerii.
 
2. Incurajeaza exprimarea emotiilor. Cu siguranta si tu ai avut o reactie emotionala: Te-ai enervat, te-ai intrebat cum o sa le prezinti asta, ai proiectat posibile reactii negative…oamenii tai pot avea cam aceleasi emotii. Empatia si intelegerea perspectivelor va creaza o platforma comuna de unde veti gasi potentiale solutii sau idei creative odata ce emotiile negative se disipeaza sau linistesc.
 
3. Incurajeaza-i sa gaseasca ariile de reducere a costurilor in care pot contribui in mod real si oportunitatile de solutii alternative care sa nu puna in pericol obiectivele pe care le au de indeplinit. De exemplu, o taiere de costuri de marketing poate duce la oportunitatea networkingului pentru a vorbi despre serviciile si produsele voastre. Taierea de costuri de training – poate aduce oportunitatea ca cineva talentat si care doreste asta sa preia unele subiecte intern.